Orice documente (atât calificative, cât și certificate de marinar) eliberate după data de 15 iulie 2014 de către așa-numiții "căpitani ai porturilor maritime" pe teritoriul temporar ocupat a Crimeii și orașului Sevastopol sunt invalide, nu creează consecințe juridice și, după esența sa, ar trebui considerate false. Acest lucru este menționat în documentul ucrainean prezentat la cea de-a 5-a sesiune a Subcomisiei pentru factorii umani, pregătirea și organizarea ceasului IMO la Londra.
În discursul său, reprezentantul Ucrainei a cerut statelor membre IMO să nu recunoască pretențiile Federației Ruse cu privire la punerea în aplicare a dreptului de implementare a convențiilor IMO, inclusiv Convenția internațională privind formarea și certificarea navigatorilor și efectuare a serviciului din 1978, pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei.
În urma discuției delegațiile țărilor UE și reprezentantul al Comisiei Europene au susținut poziția părții ucrainene, au condamnat anexarea ilegală a Crimeii de către Federația Rusă, și încă o dată, au cerut statelor membre IMO să continue politica de nerecunoaștere a anexării a Republicii Autonome Crimeea și or. Sevastopol.
18.07.2018
Sursa: Ambasada Ucrainei în Marea Britanie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu